Violenţa în familie este un fenomen care, în mare măsură, încă nu este conştientizat de societate ca fiind deosebit de grav. Poate de aceea sunt mulţi care preferă să nu intervină în cazul în care asistă la o asemenea scenă sau ştiu că aşa ceva se petrece în familiile cunoscuţilor sau chiar ale rudelor.
Românul încă are concepţia cum că nu e mare scofală să-ţi mai „boxezi“ din când în când nevasta. De asemenea, mulţi sunt adepţii ideii că „bătaia este ruptă din rai“ şi trebuie să facă parte integrantă din educaţia unui copil. Iar aici nu vorbim despre o palmă scăpată la nervi o dată la trei ani, ci despre cazurile în care copiii sunt snopiţi în bătaie cu pumni, picioare, cu cureaua, daţi cu capul de pereţi, pedepse în urma cărora rămân cu răni fizice grave, dar mai ales traume psihice şi sufleteşti profunde.
În violenţa domestică este inclus şi abuzul psihologic, devastator, fiind comparat, se spune pe www.kudika.ro, cu tortura ostaticilor care, de asemenea, erau privaţi de libertate, de somn, fără a şti când se vor manifesta din nou violenţele. Aceştia erau terorizaţi, fiind în permanenţă cuprinşi de sentimentul de frică. Violenţa psihologică înseamnă folosirea ameninţărilor şi a comportamentelor menite să producă teama: ridicarea vocii sau păstrarea unei tăceri prelungite, precum şi apelarea la cuvinte şi acţiuni care distrug încrederea şi imaginea de sine a femeii. Odată instalată teama de agresiune, ameninţările sunt suficiente pentru a menţine o stare permanentă de teroare şi teamă.
„De dragul copiilor“ – o eroare
Uneori, persoanele abuzate ajung să se autoînvinovăţească pentru bătăile pe care le primesc, având o percepţie greşită asupra realităţii, cauzată de multiplele abuzuri la care aceastea sunt supuse.
Femeile agresate sunt treptat distruse psihic şi rabdă bătăile partenerului lor de viaţă mulţi ani înainte de a se hotărî să facă demersuri pentru a schimba situaţia. Cele care stau cu un bărbat violent ce le terorizează îşi motivează alegerea cu scuza: „De dragul copiilor“. Este prima greşeală. Atmosfera încărcată de tensiune din casă, precum şi asistarea la scandalurile dintre părinţi şi bătăile primite de mamă îi afectează în mod deosebit pe copii, toate acestea având consecinţe vizibile pe tot parcursul vieţii lor.
Cum oprim abuzurile?
Violenţa naşte violenţă. Un copil crescut într-un mediu în care bătăile fac parte din rutina zilnică va învăţa că „aşa se face“ şi va aplica acelaşi tratament în propria familie. Puţini sunt cei care, din cauza agresiunilor suferite, se hotărăsc să evite violenţa, de orice formă, în familiile pe care şi le formează, odată ajunşi la maturitate. Deşi e greu, nici măcar prima palmă nu ar trebui iertată în speranţa că nu se va repeta. După ea sigur va veni şi a doua, iar de aici înainte lucrurile scapă de sub control mult prea uşor.
Violenţa în familie nu trebuie acceptată ca atare. În ultimii ani au apărut tot mai multe adăposturi care oferă protecţie şi consiliere femeilor abuzate. De asemenea, fiecare dintre noi ar trebui să-şi pună întrebarea: „Eu cum aş reacţiona dacă aş vedea un bărbat bătându-şi nevasta sau un părinte maltratându-şi copilul?“. Astăzi nu mai ţine lozinca: „Nu mă bag, pentru că nu e treaba mea“. Ba da, este treaba noastră, a tuturor, pentru că acesta este un fenomen care afectează nu doar pe cei implicaţi, ci întreaga societate în care trăim.
